Strângerea de fonduri pentru Ucrainca
Pe fondul războiului dintre Ucraina și Rusia, noi am încercat să venim în ajutorul populației ucrainiene printr-o strângere de fonduri atât în urma vizionării unui film, cât și prin confecționarea de obiecte, simboluri pascale. Filmul în urma căruia s-a strâns o parte dintre fonduri este intitulat “ Don’t look up! ”, film care arată diferitele fețe ale societății și pe baza căruia am discutat împreună cu doamna psiholog, Felicia Ciobanu, care ne-a ajutat să înțelegem diferitele detalii ascunse, mesaje subliminale din film, dar și din realitatea noastră, a fiecăruia în parte. Confecționarea obiectelor, simbolurilor pascale s-a întins pe mai multe zile, fiecare membru putând, veni în orice zi și orice oră, în funcție de disponibilitate, pentru a ajuta și chiar a confecționa orice poate imaginația crea.
Obiectele confecționate au fost mai apoi expuse în afara catedralei după liturghia de la ora 11:00 pentru a fi cumpărate de cei prezenți. Sumele obținute au fost, mai apoi, distribuite către centrele de ajutor.
Adam Alin
Pentru mai multe imagini vizitați: galerie-Strângere de fonduri pentru Ucraina
